Detașamente de militari și tehnică de intervenție participă, în județele Vrancea, Ialomița, Buzău, Brăila, Vâlcea și Dâmbovița, la deszăpezirea drumurilor, la Focșani fiind amenajată și o zonă de aterizare pentru elicopterele SMURD care desfășoară misiuni de intervenție în zonă.
Potrivit unui comunicat transmis luni de MApN, odată cu instituirea stării de alertă în județele Buzău, Vrancea și Brăila, „de la nivelul Ministerului Apărării Naționale s-au transmis ordine de acțiune unităților militare din cele trei județe și din cele limitrofe pentru creșterea capacității de intervenție”. În acest sens, „au fost activate și trecute în stare acțională detașamente de militari, tehnică de intervenție și au fost stabilite responsabilitățile și coordonarea cu toate structurile județene de intervenție implicate”.
În județul Vrancea, la Focșani, 50 de militari cu două autocamioane de la Brigada 2 LAROM și de la Brigada 282 Infanterie Mecanizată participă la deszăpezirea căilor de acces, după ce, în cursul zilei, au amenajat o zonă de aterizare pentru elicopterele SMURD care desfășoară misiuni de intervenție în zonă. În localitatea Vulturu, opt militari și un mijloc tehnic au lucrat pentru degajarea drumului de acces.
În județul Ialomița, o echipă de militari de la Baza 86 Aeriană din Fetești acționează cu un utilaj pentru deblocarea drumurilor în comuna Stelnica, conform sursei citate.
În județul Buzău, 40 de militari cu șapte mijloace tehnice (cinci camioane DAC 665, două autovehicule cu șenile) sunt pregătiți să intervină în zona localității Râmnicu Sărat pentru deblocarea căilor de acces, evacuare medicală și tractarea autovehiculelor înzăpezite. Militarii și tehnica din cadrul Brigăzii de Informații Militare și Batalionului 620 Operații Speciale, de la Buzău, care au acționat la Robeasca, au fost redislocați în localitatea Săgeata pentru acțiuni de deszăpezire.
În județul Brăila, un detașament format din 32 de militari și trei mijloace tehnice din Brigada 10 Geniu și Brigada 282 Mecanizată continuă să acționeaze în zona localităților Jirlău, Galbenu și Făurei pentru deblocarea căilor de acces.
În județul Vâlcea, un detașament de militari și trei mijloace tehnice participă la deszăpezirea drumului între localitățile Crețeni și Glăvile, se mai arată în comunicat.
Militarii Batalionului 235 Sprijin Logistic continuă misiunea de transport în localitatea Moroeni, județul Dâmbovița.